FRF cheamă lumea la stadion – pe principiul “hai sa mai facem si noi un ban”

Ieri, 9 septembrie, pe site-ul Federației Române de Fotbal a apărut un comunicat de presă, referitor la meciul România – Turcia, din preliminariile Campionatului Mondial: VENIȚI LA STADION! ÎMPREUNĂ, SPRE PLAY-OFF! Au uitat în schimb să dea un comunicat despre bișnițari… Mai jos, textul integral al comunicatului de presă:


Ne-am fi dorit ca relatările de azi ale presei noastre scrise și ale celei audio-vizuale să reflecte realitatea.

Numai că, din păcate, biletele pentru decisivul joc de mâine, de la ora 21.00, pe Arena Națională, contra Turciei, nu s-au epuizat.

Dimpotrivă, până în momentul de față nu au fost achiziționate decât aproximativ 15.000 de bilete, iar jucătorii și componenții staff-ului tehnic al echipei noastre naționale fac un nou apel către suporterii tricolorilor, care și-au încurajat atât de frumos favoriții în jocul cu Ungaria, să vină la stadion, mâine, în număr cel puțin la fel de mare. Vineri, internaționalii români i-au simțit pe fani alături de ei și știu că împreună vom putea face, pe 10 septembrie a.c., pasul decisiv către play-off.

Aducem la cunoștința opiniei publice faptul că azi, 9 septembrie a.c., casele de bilete ale Arenei Naționale (Bulevardele Basarabia și Pierre de Coubertin, precum și strada Maior Ion Coravu) vor fi deschise între orele 11.00-19.00. Mâine, în ziua meciului, casele de bilete din Bulevardul Pierre de Coubertin și cele din strada Maior Ion Coravu vor fi deschise de la ora 11.00 până la ora 19.00, iar cele din Bulevardul Basarabia între orele 11.00-17.00. În plus, în intervalul orar 11.00-19.00, bilete vor putea fi achiziționate și de la Recepția Casei Fotbalului, intrarea făcându-se DOAR prin strada Sergent Vasile Șerbănică.

Sunt disponibile bilete la toate categoriile de prețuri (20, 40, 80, 160, 400, 600 și 800 de lei).

Vă așteptăm la Arena Națională, mulțumindu-vă pentru atmosfera creată la meciul contra Ungariei și pentru modul în care îi veți purta pe tricolori spre victorie și mâine seară!

Nu vă e rușine, jegoșilor? Ați ieșit la cerșit?

Eu, dacă vreau să intru in stadion cu un pahar de suc, aproape că sunt luat la bătaie de jandarmi. Păi la ce huligan sunt eu, dacă arunc cu paharul pe teren și îi sparg capu’ lu’ Dodel… În schimb, aceleași pahare de suc, se vând la supra-preț ăn incinta stadionului. Păi ce, FRF-ul nu trebuie să facă si el un ban din comisioane? Păi având în vedere că un pahar de suc costă minim 5 lei (depinde de meci) și sursa este o sticlă de 2,5L… De ce nimeni de acolo nu dă bon fiscal??? Oare ANAF-ul nu are competențe și în incita stadionului?

Pe același principiu este și comunicatul de mai sus: Sunt disponibile bilete la toate categoriile de prețuri (20, 40, 80, 160, 400, 600 și 800 de lei). Dar, când ajungi în fața caselor de bilete… surpriză: Nu mai sunt disponibile bilete la peluze! În schimb, bișnițarii vând în voie bilete în orice sector al stadionului. De 4 ori mai scump! Să aibă toată lumea de caștigat… mai puțin suporterul. Mai face și FRF-ul un comision… Mă întreb, în aceste cazuri, Jandarmeria de ce nu face nimic? Poliția? BGS-ul? FRF-ul? Eu nu pot lua mai mult de 4 bilete, grasu’ ăla de unde are câte 30 la fiecare sector?

Mai bine stau acasă. Până acum, cei de la RCS&RDS nu-mi cer de 4 ori mai mult, dacă vreau să văd meciul la televizor. Încă…

comunicat_frf_9_septembrie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *